Trump a anunțat că a început "negocierile" pentru încheierea războiului din Ucraina
„Vorbim cu ruşii, vorbim cu conducerea ucraineană", a spus Trump.
Președintele amercian a mai precizat că oraşele din Ucraina arată „la fel de rău ca în Gaza, şi chiar mai rău", dar nu a oferit detalii despre ce fel de pace caută în războiul adus în această ţară de invazia Rusiei din urmă cu aproape trei ani, relatează The Associated Press, informează News.ro.
Întrebat dacă le va cere ruşilor să părăsească teritoriul ucrainean, el nu a răspuns la această întrebare.
Anterior, Trump sugerase că în schimbul ajutorului militar şi financiar primit de la Washington, Kievul ar trebui să-i dea acces la mineralele rare pe care le deţine, o idee cu care preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski pare să fie de acord. Într-un interviu publicat marţi, liderul ucrainean s-a arătat dispus să discute cu Vladimir Putin, dar contururile unui plan de pace pentru Ucraina rămân în continuare vagi. Zelenski a spus că echipa sa a discutat cu doi dintre consilierii apropiaţi ai lui Trump în ultimele zile şi se pun la punct detaliile vizitei unei delegaţii americane în Ucraina şi ale unor contacte personale între el şi Trump.
de pe realitatea.net ext
Sent via IFTTT
No comments