Accidentul aviatic de la Washington. Au fost identificate 66 din cele 67 de victime: eforturile de recuperarea a epavei continuă

O declaraţie comună a agenţiilor arată că toate cele 67 de trupuri au fost recuperate.

Corpul inginerilor din Armata SUA continuă însă munca pentru a recupera epava avionului din fluviul Potomac, în apropiere de Aeroportul Naţional Reagan din Washington. Oficialii plănuiesc să înceapă, miercuri, îndepărtarea epavei elicopterului.

În urma accidentului, Administraţia Federală pentru Aviaţie a impus restricţii semnificative pentru zborul elicopterelor în zona Aeroportului Reagan cel puţin până la sfârşitul lunii februarie, iar două piste mai puţin folosite rămân închise.

Momentul în care avionul cu 64 de oameni la bord se ciocnește în aer cu elicopterul armatei areicane. Imagini șocante

Directorul American Airlines Robert Isom a discutat, luni, cu preşedintele Donald Trump, potrivit unui email trimis marţi angajaţilor, în care se arată că preşedintele a transmis condoleanţe pentru membri echipajului, pasageri şi cei dragi lor.

"Preşedintele Trump a spus clar că siguranţa aviaţiei este o prioritate a administraţiei sale", a adăugat Isom.

Isom a lăudat FAA pentru "limitarea traficului de elicoptere în apropiere" de Aeroportul Reagan.

Mai mulţi sportivi se aflau la bordul avionului prăbuşit la Washington. Printre ei, doi ruși, campioni mondiali la patinaj

National Transportation Safety Board a încheiat audierile controlorilor de trafic aerian şi a obţinut registrele de antrenament şi de zbor pentru ambele echipaje, precum şi registrele de mentenanţă ale ambelor aparate de zbor.

Şeful NTSB Jennifer Homendy a declarat, luni, pentru Reuters, că NTSB plănuieşte să studieze incidentele anterioare în care elicoptere şi avioane aproape s-au ciocnit în apropiere de Aeroportul Reagan din Washington şi ar putea extinde ancheta "la alte zone unde există trafic al elicopterelor militare şi avioanelor".

Anterior, datele au confirmat că un controlor de trafic aerian a alertat elicopterul despre prezenţa avionului CRJ-700, cu circa două minute înainte de coliziune.



de pe realitatea.net ext
Sent via IFTTT

No comments

Random Posts

3/random/post-list