Președintele sud-coreean anunță ridicarea legii marțiale și retragerea trupelor
Yoon, a cărui cotă de popularitate era deja extrem de scăzută, a anunţat introducerea legii marţiale în timpul unui discurs surpriză marţi seara, acuzând opoziţia că reprezintă "forţe ostile statului".
Un conflict privind adoptarea bugetului său în parlament, unde tabăra prezidenţială este în minoritate, a detonat situaţia.
La anunţul introducerii legii marţiale, elicoptere ale armatei au aterizat pe acoperişul parlamentului, dar deputaţii s-au putut întâlni în grabă pentru a adopta o rezoluţie cerând abrogarea măsurii.
În paralel, sute de manifestanţi s-au adunat în faţa parlamentului pentru a cere retragerea textului şi demisia lui Yoon.
Impunerea legii marţiale, o premieră în ţară după mai bine de 40 de ani, implica suspendarea vieţii politice, precum şi închiderea parlamentului şi trecerea presei sub control.
Acest anunţ a provocat îngrijorare şi dezaprobare în întreaga lume, în special în Statele Unite, principalul aliat al Seulului împotriva Coreei de Nord, şi în China.
În Coreea de Sud, principalul partid de opoziţie (Partidul Democrat) a cerut "demisia" lui Yoon şi a ameninţat că va iniţia procedurile de demitere împotriva lui dacă nu o depune "imediat".
Partidul propriu al preşedintelui, Partidul Puterii Poporului, a subliniat miercuri că Yoon ar urma să fie tras la răspundere.
"Preşedintele trebuie să explice această situaţie tragică imediat şi în detaliu", a declarat la televiziune şeful partidului său, Han Dong-hoon, subliniind că "toţi cei responsabili vor trebui traşi la răspundere".
Şeful de cabinet al preşedintelui şi importanţi colaboratori "şi-au prezentat demisiile în masă" miercuri dimineaţa, potrivit agenţiei naţionale Yonhap.
Confederaţia coreeană a sindicatelor, cel mai mare sindicat din ţară cu aproximativ 1,2 milioane de membri, a chemat la o "grevă generală nelimitată" până la demisia lui Yoon, fiind de părere că el şi-a semnat "propriul sfârşit la putere".
În urma declarării legii marţiale, parlamentul s-a reunit în timp ce soldaţii forţelor speciale încercau să intre în sala de şedinţe.
În faţa clădirii, închisă peste noapte, manifestanţii au strigat: "Arestaţi-l pe Yoon Suk Yeol!", au constatat jurnalişti ai AFP.
"Pentru ce a trebuit să venim aici după ce am muncit toată ziua, la mijlocul săptămânii?", a strigat un manifestant. "Este din cauza acestei legi marţiale fără sens, decretată de Yoon, care a înnebunit", a strigat un alt protestatar, aplaudat de sute de oameni.
Yoon a decis în cele din urmă să anunţe la televizor ridicarea legii marţiale şi retragerea trupelor desfăşurate în capitală, stârnind strigătele de bucurie ale manifestanţilor.
La cererea Adunării Naţionale, "am retras soldaţii care au fost desfăşuraţi pentru operaţiunile legii marţiale", a spus Yoon la ora locală 04.30 (marţi 19.30 GMT).
Armata indicase că va respecta doar ordinele preşedintelui.
Marţi târziu, Yoon Suk Yeol, într-un discurs surpriză, a explicat alegerea sa de a reînvia o lege care a fost activată ultima dată în 1980, când sute de mii de oameni au ieşit în stradă pentru a protesta faţă de o lovitură de stat militară. Manifestaţii reprimate sângeros, relatează agerpres.ro.
În contextul unor dificultăţi în adoptarea bugetului, Yoon a justificat marţi măsura spunând că doreşte "eliminarea elementelor ostile statului" şi "protejarea Coreei de Sud liberale de ameninţările reprezentate de forţele comuniste nord-coreene".
Printre altele, el a criticat o "dictatură legislativă" şi i-a acuzat pe aleşii opoziţiei că blochează "toate bugetele esenţiale funcţiilor primare ale naţiunii".
Liderul opoziţiei, Lee Jae-myung, care a pierdut la limită alegerile prezidenţiale în faţa lui Yoon în 2022, a calificat măsura impusă de acesta drept "ilegală" şi a îndemnat la manifestaţii în faţa parlamentului.
Casa Albă a afirmat că nu era la curent cu intenţiile lui Yoon.
Naţiunile Unite şi Marea Britanie ş-au exprimat, de asemenea, îngrijorarea, în timp ce China le-a cerut cetăţenilor săi din Coreea de Sud să fie precauţi. Moscova, care şi-a întărit legăturile cu Coreea de Nord în urma războiului său din Ucraina, a considerat situaţia "alarmantă".
Japonia, la rândul ei, a declarat miercuri că supraveghează situaţia cu "o îngrijorare excepţională şi serioasă".
de pe realitatea.net ext
Sent via IFTTT
No comments