Klaus Iohannis participă, astăzi, la reuniunea Consiliului European de la Bruxelles

Discuţia liderilor europeni privind Ucraina are ca obiectiv analiza situaţiei din teren şi a celor mai adecvate modalităţi de îndeplinire a angajamentelor de sprijin faţă de poporul ucrainean şi de continuare a eforturilor necesare pentru respingerea invaziei ruse şi de a asigura prevalarea dreptului internaţional. Această reuniune va fi şi un bun prilej de a exprima, la nivel european, un mesaj unitar de sprijin pentru Ucraina şi pentru implementarea unei păci juste, cuprinzătoare şi de durată, precizează sursa citată.

Preşedintele Iohannis va evidenţia necesitatea continuării unei abordări strategice, multidimensionale şi coerente pentru susţinerea Ucrainei.

Referitor la rolul UE în lume, este vizată o discuţie strategică şi cuprinzătoare asupra căii de urmat în ceea ce priveşte angajarea la nivel global şi priorităţile într-un context multipolar şi marcat de tensiuni geopolitice.

Tema migraţiei va fi abordată din perspectiva evaluării progreselor înregistrate în implementarea legislaţiei UE în materie, cu accent pe dimensiunea externă, prevenirea şi combaterea migraţiei ilegale, lupta împotriva instrumentalizării şi a traficului cu migranţi.

În ceea ce priveşte evoluţiile din Orientul Mijlociu, se va analiza situaţia din teren, inclusiv modalităţile prin care UE poate contribui la eforturile în direcţia dezescaladării conflictului. Va fi abordată, totodată, situaţia din Siria.

Preşedintele va informa membrii Consiliului European şi cu privire la situaţia din România ca urmare a interferenţelor străine în procesul electoral.

"Voi sublinia că acest lucru nu este o ameninţare doar la adresa României, ci la adresa democraţiilor şi a valorilor europene, la modul cel mai general. Toate, repet, toate ţările sunt expuse acestui risc. Este evident, şi voi spune acest lucru şi în reuniune, că este necesară o coordonare eficientă la nivelul întregii Uniuni pe tema combaterii ingerinţelor străine şi a atacurilor hibride din partea Rusiei. Pentru a ne apăra şi pentru a preveni aceste ingerinţe trebuie să adaptăm şi să dezvoltăm de urgenţă instrumente şi mecanisme, nu putem să rămânem doar la nivelul 'hai să discutăm cum să rezolvăm', trebuie mers mult mai departe. Trebuie găsite instrumente concrete, proceduri corecte, mecanismele necesare pentru a ne putea apăra în faţa acestor atacuri", a spus preşedintele Klaus Iohannis, miercuri, într-o conferinţă de presă susţinută la Bruxelles. 



de pe realitatea.net ext
Sent via IFTTT

No comments

Random Posts

3/random/post-list