Revoluția anti-migranți ia cu asalt Europa. 17 țări UE cer urgent o lege pentru returnarea lor în țările de origine

 Un grup format din 17 țări europene a adresat vineri o solicitare Comisiei Europene pentru adoptarea unor reglementări menite să simplifice procesul de returnare a migranților ilegali. Această cerere a fost inclusă într-o scrisoare consultată de Reuters, redactată înaintea summitului european din 17-18 octombrie, unde se va aborda și problema migrației.

Această scrisoare a fost semnată de 14 dintre cele 27 de state membre ale Uniunii Europene, inclusiv Franța, Germania și Italia, precum și de trei state care nu sunt parte a Uniunii, dar fac parte din spațiul Schengen: Elveția, Norvegia și Liechtenstein. Acest demers se situează în contextul recentelor alegeri din diverse țări europene, unde tema migrației ilegale a fost un subiect central în discursul politic, contribuind la creșterea popularității partidelor care solicită un control mai strict asupra acestui fenomen.

Jandarmeria a ieșit la recrutat pe străzi cu două ispite. O influenceriță și o jandarmeriță în uniformă au defilat în Capitală cu două pancarte

"Mesajul principal cu care suntem toţi de acord este un semnal clar pentru Comisie că avem nevoie de un sistem european de returnări mai strict, cu obligaţii mai clare pentru cei returnaţi şi cu mai puţină interpretare din partea Curţii de Justiţie a UE", a declarat un diplomat al uneia dintre țările semnatare.

Statele care sprijină această inițiativă subliniază că reglementările actuale oferă judecătorilor europeni prea multă libertate de interpretare, ceea ce dezavantajează guvernele statelor membre, a declarat același diplomat, sub protecția anonimatului. Deși Comisia Europeană nu a oferit încă un comentariu cu privire la conținutul scrisorii, se estimează că migrația va reprezenta un subiect central în dezbaterile din campania electorală din Germania, premergătoare alegerilor legislative planificate pentru septembrie 2025, și că va influența agenda viitoarei Comisii Europene.

Putin șochează din nou. Kremlinul i-a scos pe talibani de pe lista organizațiilor interzise și îi vrea aliați în combaterea terorismului



de pe realitatea.net ext

No comments

Random Posts

3/random/post-list