Kim Jong Un se simte amenințat de SUA. Liderul nord-coreean a examinat bazele de rachete
Arsenalul nuclear strategic al SUA reprezintă o „ameninţare din ce în ce mai mare" pentru mediul de securitate al Coreei de Nord, ceea ce face necesar ca Phenianul să-şi menţină forţele nucleare într-o postură strictă de contracarare, a declarat liderul nord-coreean, citat de agenţia oficială KCNA.
Potrivit KCNA, Kim a cerut, de asemenea, ca forţele armate să fie modernizate şi să fie acordată prioritate rachetelor strategice, afirmând că acesta este „un principiu important al strategiei de construire a apărării naţionale".
Liderul nord-coreean a fost însoţit în vizita sa de Kim Yo Jong, influenta sa soră, şi de Kim Jong Sik, prim-vicedirector de departament al Comitetului Central al Partidului Muncitorilor din Coreea.
Fotografiile publicate de KCNA îl arată pe Kim îmbrăcat într-o haină de piele în timp ce inspectează bazele de rachete.
KCNA nu a precizat când au avut loc vizitele.
Coreea de Nord şi-a intensificat dezvoltarea de rachete balistice şi a unui arsenal nuclear, atrăgându-şi sancţiuni internaţionale, şi a dezvoltat relaţii militare strânse cu Rusia.
Vizita lui Kim Jong Un la bazele de rachete are loc pe fondul creşterii tensiunilor cu Coreea de Sud şi aliaţii săi. Aceştia sunt îngrijoraţi de ceea ce Seulul consideră a fi trimiterea de trupe nord-coreene în Rusia pentru a lupta în Ucraina, o afirmaţie care a fost negată de Phenian.
Consilierul pentru securitate naţională al Coreei de Sud, Shin Won-sik, şi Jacek Siewiera, şeful Biroului polonez pentru securitate naţională, şi-au exprimat îngrijorarea cu privire la cooperarea militară a Phenianului cu Moscova în timpul unei întâlniri la Seul. De asemenea, cei doi au convenit să coopereze îndeaproape cu comunitatea internaţională pe această temă, potrivit unei declaraţii publicate de biroul prezidenţial al Coreei de Sud.
Şeful NATO a avertizat marţi că transferul de trupe nord-coreene pentru a lupta pentru Rusia în Ucraina ar fi ceea ce el a numit o escaladare semnificativă.
de pe realitatea.net ext
Sent via IFTTT
No comments