Modificare majoră în legislația apărării României. Armata ar putea ataca și pe timp de pace

Potrivit unor surse parlamentare, discuțiile privind modificarea Legii Apărării Naționale au intrat într-o nouă fază, cu scopul de a permite Armatei Române să doboare drone sau alte obiecte neidentificate care survolează teritoriul național, inclusiv pe timp de pace.

În această dimineață, șefii Comisiei de Apărare din Senat au avut o întâlnire la Ministerul Apărării Naționale (MApN) pentru a discuta despre acest proiect legislativ esențial pentru securitatea națională.

SURSE: Autoritățile au ridicat fragmente de drone rusești din localitatea Periprava. Cercetări într-o altă zonă de impact

Aceasta nu este prima dată când o astfel de problemă este adusă în discuție. În sesiunea parlamentară de primăvară au avut loc deja dezbateri pe marginea acestui subiect, însă atunci reprezentanții MApN nu au venit cu soluții concrete, limitându-se doar la a sublinia că, din punct de vedere legal, Armata nu are în prezent autoritatea de a acționa împotriva dronelor care încalcă spațiul aerian românesc.

 

Statul Major al Armatei Române va participa mâine, 11 septembrie, la o dezbatere în cadrul Comisiei de Apărare din Senat pentru a evalua propunerile legislative necesare. Întâlnirea de astăzi, programată pentru ora 12:00, va include și prezența ministrului Apărării Naționale, Angel Tîlvăr, care este așteptat să ofere mai multe detalii despre poziția MApN în acest sens.



de pe realitatea.net ext

No comments

Random Posts

3/random/post-list