Românul din Anglia care a vrut să atragă cât mai mulți adepți pe TikTok, dar a sfârșit la închisoare pentru 3 luni

Tată a trei copii, Stoica a difuzat clipul la ora locală 22:00, în timp ce o persoană îl întreba de ce aleargă. Stoica a răspuns: "Fug, frate, pentru că aleargă unii după mine. Vin! Toată lumea să se întoarcă!".

"Acuzatul a încercat în mod clar să stârnească ura rasială, sugerând că era urmărit. Acuzatul a fost abordat ulterior de poliţişti, pe stradă. Aceştia l-au întrebat dacă a fost vizat sau dacă a fost urmărit. El a răspuns: Nu, mă duc acasă", a declarat la tribunal procurorul Seema Mistry. "A fost interogat în arest. A spus că dorea să câştige mai mulţi adepţi pentru reţelele sale sociale. A spus că a vrut să fie o glumă", a precizat procuroarea.

Ea a declarat că videoclipul a fost realizat în Normanton, o suburbie a oraşului Derby, unde există "minorităţi etnice". În noaptea în care clipul a fost difuzat, nu au existat însă probleme în oraş, potrivit acuzării.

Dimitrie Stoica a recunoscut că a transmis o comunicare falsă în mod intenţionat. El a fost încarcerat şi i s-a ordonat să plătească o amendă de 154 de lire sterline.

Judecătorul districtual Michelle Jeffreys i-a spus: "Nu pot ignora ceea ce ai făcut şi efectul pe care l-ar fi avut asupra persoanelor care ascultau. Cine ştie ce ar fi putut face ca urmare a ascultării comentariului dumneavoastră. Ştim că recentele tulburări au fost orchestrate de oameni care au folosit social media",  a spus ea, referindu-se la revoltele antiimigranţi care au cuprins timp de zece zile Marea Britanie, în urma unui zvon fals propagat pe reţelele sociale că un solicitant de azil a înjunghiat mortal trei fetiţe într-o sală de sport din Southport.

Avocatul apărării, Andrew Cash, a declarat că Stoica a venit în Marea Britanie în 2016, iar soţia sa a născut al treilea copil în urmă cu două săptămâni. El aşteaptă o decizie cu privire la statutul său de imigrant şi pânp atunci nu are voie să lucreze. "El nu a luat în considerare efectul asupra celor care vizionau videoclipul său, care ar fi putut exprima surprindere, teamă şi îngrijorare că a existat un incident în Normanton, ceea ce nu a fost cazul", a arătat avocatul.

La rândul său, Michelle Shooter, adjunct al şefului poliţiei din Derbyshire, a comentat: "Am văzut puterea extraordinară a social media în ultimele două săptămâni. Cu această putere vine şi o mai mare responsabilitate. Ca forţă de ordine, respectăm şi protejăm în mod absolut drepturile persoanelor de a-şi exprima în mod legal opiniile. Cu toate acestea, dreptul la libertate poate fi limitat, în special atunci când este necesar pentru a preveni criminalitatea şi dezordinea. După cum s-a anunţat, orice acţiuni penale legate de dezordine, fie că sunt în persoană sau online, vor fi tratate rapid şi ferm. Fie că este vorba de răspândirea de informaţii false sau de implicarea în dezordine, mesajul este clar - ca serviciu, suntem pregătiţi să răspundem şi să facem faţă cu fermitate oricărei situaţii".



de pe realitatea.net ext

No comments

Random Posts

3/random/post-list