Bărbat suspect de terorism, împușcat mortal de polițiști

Poliţia sârbă a ucis un individ suspectat de terorism în timpul unui schimb de focuri în oraşul Novi Pazar din sudul Serbiei, potrivit televiziunii de stat RTS, care citează Ministerul de Interne al acestei ţări, informează duminică, 18 august, dpa.

Individul, un sârb islamist, a încercat să evadeze din arest și a deschis focul asupra unor polițiști, care au replicat și l-au împușcat mortal.

Bărbatul era un bosniac musulman care era cercetat pentru adăpostirea unui sârb care s-a convertit la islam și care a atacat un gardian la ambasada Israelului de la Belgrad cu o arbaletă, pe 29 iunie.

Bărbatul împușcat sâmbătă fusese condamnat la închisoare pe termen scurt la finalul anilor 2000, pentru atacuri asupra unor polițiști și plănuire de atacuri teroriste.

El era membru al mișcării ultraconservatoare islamiste wahhabi și recent a depus jurământul de credință pentru gruparea teroristă Stat Islamic, într-o înregistrare video pe care o publicase pe Telegram.

Novi Pazar este capitala regiunii sârbe Sandsak, populată majoritar de musulmani bosniaci.

Bosniacii formează majoritatea populației în țara vecină Bosnia și Herțegovina, dar constituie numai circa 2% din populația Serbiei.



de pe realitatea.net ext

No comments

Random Posts

3/random/post-list