Rămăşiţele umane găsite în cele două valize de pe Podul Bristol din Anglia, identificate. Suspectul, acuzat de ASASINAT

Victimele sunt doi bărbaţi, Paul Longworth, de 71 de ani, şi Albert Alfonso, de 62 de ani. Al doilea bărbat era originar din Franţa, dar naturalizat cetăţean britanic, a precizat poliţia londoneză într-un comunicat citat de AFP și preluat de News.ro.

Cei doi bărbați formaseră anterior un cuplu şi locuiau în continuare împreună într-un apartament din Shepherd's Bush, în vestul Londrei.

Cazul a fost clasificat iniţial drept o crimă motivată de ură, în conformitate cu regulamentul de procedură, însă primele elemente ale anchetei „nu sugerează că ar fi existat un motiv homofob", a declarat Andy Valentine, oficial al poliţiei metropolitane.

Potrivit autorităţilor, cele două victime nu aveau membri de familie apropiați. Cu toate acestea, alte rude au fost identificate şi contactate.

Cei doi bărbaţi îl adăposteau şi îl cunoşteau pe Yostin Andres Mosquera, cetăţeanul columbian în vârstă de 24 de ani, arestat sâmbătă şi acuzat de dublă crimă luni dimineaţă.

Acesta urmează să apară în faţa unui judecător din Londra în cursul zilei de luni.

Miercurea trecută, poliţia a descoperit în cursul nopţii două valize conţinând rămăşiţe umane pe celebrul pod suspendat Clifton din Bristol.

Poliţiştii au fost trimişi la faţa locului după ce au primit sesizări despre un bărbat cu o valiză care se comporta suspect pe podul Clifton.

Bărbatul, suspectul care a fost acum arestat, reuşise însă să părăsească locul înainte de sosirea poliţiştilor.

Poliţia londoneză a găsit ulterior şi alte rămăşiţe umane în locuinţa celor două victime din vestul Londrei.



de pe realitatea.net ext

No comments

Random Posts

3/random/post-list