Doliu uriaș în politica internațională! Cel mai puternic lider din Vietnam a încetat din viață la vârsta de 80 de ani
"Din cauza vârstei sale înaintate şi a bolii, el a murit la ora locală 13:38 (06:38 GMT) pe 19 iulie 2024. Va exista un comunicat special privind organizarea funeraliilor la nivel naţional pentru Nguyen Phu Trong", într-un spital militar din capitala Hanoi, precizează comunicatul citat, relatează AFP.
Cu o zi înaintea vestei tragice, partidul a anunţat retragerea sa temporară din motive de sănătate şi l-a desemnat pe actualul preşedinte al republicii socialiste, To Lam, în vârstă de 67 de ani, pentru a asigura interimatul.
Secretarul general al Partidului Comunist din Vietnam (PCV) este cea mai importantă figură din stat, înaintea premierului, a preşedintelui şi a preşedintelui Adunării Naţionale - două funcţii pe care Nguyen Phu Trong le ocupase anterior.
El este primul secretar general care a murit în timp ce se afla la putere, după Le Duan, un frate de arme al părintelui independenţei Vietnamului, Ho Chi Minh, în 1986.
De asemenea, Nguyen Phu Trong este primul care a avut trei mandate consecutive în fruntea partidului, după liberalizarea economiei în 1986.
To Lam, fostul ministru al Securităţii Publice, este considerat candidatul cu cele mai mari şanse pentru a-i succeda lui Nguyen Phu Trong.
de pe realitatea.net ext
No comments