Dosarul Roşia Montană: Canadienii atacă decizia favorabilă României din arbitrajul de la Washington
Gabriel Resources, acționarul majoritar al Roșia Montană Gold Corporation (RMGC), dezvoltatorul proiectului minier aurifer omonim blocat, a decis să solicite anularea deciziei favorabile României din procedura de arbitraj derulată timp de 9 ani la Washington, în care compania solicitase despăgubiri de miliarde de dolari de la statul român pentru pretinsa blocare abuzivă a proiectului, despăgubiri respinse de tribunalul arbitral.
Statul, prin ANAF și Ministerul Finanțelor, a demarat deja executarea silită a Gabriel Resources, pentru recuperarea de la aceasta a costurilor de 10 milioane de dolari ale procedurii de arbitraj, desfășurată la Centrul Internațional de Reglementare a Disputelor privind Investițiile de pe lângă Banca Mondială (ICSID).
″Compania intenționează să conteste decizia arbitrală, prin procedura de anulare prevăzută de Convenția ICSID. Solicitarea de anulare va fi depusă pe 7 iulie sau înainte de această dată. Anularea nu reprezintă un apel pe fond la decizia arbitrală, ci o procedură care, dacă va avea succes, va invalida decizia arbitrală și va desființa dispoziția de achitare a costurilor (României, de către Gabriel Resources – n.r.)″, este decizia companiei. Potrivit profit.ro, cei de la Gabriel Resources intenționează să atace și recenta decizie a Agenției Naționale pentru Resurse Minerale (ANRM) de la București, de a respinge solicitarea companiei de prelungire cu încă 5 ani, până în 2029, a licenței de concesiune pentru exploatare a perimetrului auro-argintifer Roșia Montană, emisă inițial în 1999 și prelungită apoi în 2019.
″Decizia ANRM manifestă o nesocotire flagrantă a legii și a drepturilor investiționale consacrate și, în viziunea companiei, reprezintă o decizie motivată politic de încălcare a drepturilor RMGC de a dezvolta proiectul Roșia Montană, luată în mod arbitrar și fără justă compensație″, a punctat Gabriel Resources.
de pe realitatea.net ext
No comments