Trump, tot mai aproape de arest. A atacat martorii și jurații din dosarul său penal

Judecătorul care conduce procesul penal în care Donald Trump este acuzat că a plătit o starletă porno pentru ca aceasta să ascundă o relaţie intimă pe care ar fi avut-o cu ea l-a ameninţat luni din nou pe fostul preşedinte republican cu plasarea în detenţie, după ce acesta a ignorat interdicţia de a ataca verbal martorii şi juraţii în acest proces, transmite AFP.Donald Trump, care aspiră anul acesta la un nou mandat prezidenţial, a fost condamnat marţea trecută la plata unei amenzi de 9.000 de dolari pentru încălcarea interdicţiei impuse. Instanţa a constatat atunci nouă încălcări de acest fel, aplicându-i astfel o amendă de câte o mie de dolari pentru fiecare dintre ele şi l-a avertizat că în caz de recidivă riscă încarcerarea.Dar acum acelaşi judecător, Juan Merchan, i-a mai aplicat lui Trump încă o amendă de o mie de dolari, în urma "încălcării dispoziţiei sale prin comentarii publice asupra completului de judecată şi modului în care acesta a fost selectat". Totodată, judecătorul l-a avertizat din nou pe fostul preşedinte că orice viitoare încălcare a respectivei dispoziţii îl face pasibil de "încarcerare".În acest proces, lansat pe 15 aprilie, Trump este acuzat de falsificarea unor acte contabile ale societăţii Trump Organization pentru a masca o plată de 130.000 de dolari pe care i-ar fi oferit-o înaintea alegerilor prezidenţiale din 2016 fostei starlete porno Stormy Daniels pentru ca aceasta să păstreze tăcerea asupra unei relaţii pe care ei ar fi avut-o în 2006.Înaintea deschiderii procesului, judecătorul i-a interzis fostului preşedinte să atace public martorii şi juraţii. În mesaje pe reţeaua sa socializare Truth Social, Trump îl atacă în mod special pe fostul său avocat Michael Cohen, devenit acum unul dintre inamicii săi înverşunaţi şi un martor cheie al acuzării în acest proces. De asemenea, fostul preşedinte sugerează că membrii completului de judecată nu sunt imparţiali.Trump este inculpat în patru dosare şi a fost deja condamnat la amenzi grele în două procese civile, pe care le consideră toate orchestrate politic împotriva lui de către democraţii actualului preşedinte Joe Biden, cu care ar urma să se confrunte din nou la alegerile prezidenţiale în noiembrie.



de pe realitatea.net ext

No comments

Random Posts

3/random/post-list