Ungaria salută cooperarea „extrem de eficientă” cu Moscova. Ministru de Externe: „Rusia nu poate fi înfrântă”
Szijjártó s-a aflat în Rusia pentru a participa la forumul energetic „Atomexpo 2024", organizat la Soci. Întrebat la Soci de către jurnaliștii de la TASS despre discuțiile pe care le-a avut la forum cu oficialii ruși, Szijjártó a răspuns că:
„Aș dori să observ că Ungaria și Rusia au o cooperare extrem de eficientă în sectorul energetic. Fie că ne place sau nu, trebuie să recunoaștem că fără aprovizionare din Rusia, o aprovizionare stabilă cu energie pentru Ungaria ar fi imposibilă. Fără resursele energetice rusești, nu am fi capabili să acoperim suficient nevoile țării de gaze, petrol și combustibil nuclear".
„În plus, suntem extrem de mulțumiți de fiabilitatea și eficiența cooperării cu Federația Rusă în domeniul energiei. Până în prezent, toate livrările de energie au fost efectuate la timp și la prețuri convenite în conformitate cu termenii contractelor. Prin urmare, nu vedem niciun motiv pentru care să nu continuăm să lucrăm pentru a extinde această cooperare", a adăugat el pentru TASS, cea mai cunoscută agenție de presă a statului rus.
„Am avut întotdeauna relații de prietenie cu viceprim-ministrul rus Alexander Novak, care este responsabil pentru politica energetică. Am avut o întâlnire lungă cu conducerea Rosatom, unde am purtat o discuție cuprinzătoare în contextul celui mai mare și, poate, cel mai important proiect de investiții în Ungaria - construcția noii centrale nucleare Paks-2", a mai spus șeful diplomației ungare.
Comentariile sale vin în contextul în care în noiembrie anul trecut guvernul de la Budapesta a ajuns la un acord cu Rusia în vederea extinderii centralei de la Paks, aflată la aproximativ 100 de kilometri sud de Budapesta.
„Acum se poate declara cu certitudine că cele două unităţi noi vor fi conectate la reţea la începutul anilor 2030", afirma Szijjártó în data de 14 noiembrie, după ce a semnat acordul cu şeful Rosatom, Aleksei Lihacev. Cele două noi unităţi vor înlocui două din cele patru reactoare aflate curent în funcţiune la centrala de la Paks.
Szijjártó spune că Rusia nu poate fi învinsă în UcrainaÎntrebat de TASS despre faptul că „Ungaria este cunoscută pentru atitudinea sa negativă față de problema trimiterii de trupe [occidentale] în Ucraina", ministrul de externe al Ungariei a răspuns că:
„Poziția noastră este foarte clară când vine vorba de războiul din apropierea noastră. Credem că Rusia nu poate fi învinsă în acest război. Dar, în același timp, pe măsură ce transporturile de arme din Occident continuă, nici Rusia nu poate obține o victorie majoră. Aceasta înseamnă că negocierile trebuie să aibă loc".
„Deci, dacă trebuie să aibă loc negocieri, atunci întrebarea mea este: de ce să nu le avem mai devreme decât mai târziu? Cu cât încep negocierile mai devreme, cu atât se va stabili mai devreme încetarea focului, cu atât vor muri mai puțini oameni și vor fi mai puține distrugeri. Și cu atât mai puțină va fi nevoia de reconstrucție", a adăuga el.
„Prin urmare, abordarea noastră este că o încetare a focului și negocierile trebuie stabilite și începute cât mai curând posibil. Acum știm cu toții că într-o situație atât de critică, nu numai acțiunile, ci și cuvintele sunt de mare importanță. Prin urmare, când vine vorba de posibilitatea de a trimite trupe în Ucraina în numele unor țări membre NATO, acest lucru este cu adevărat periculos pentru că nu vrem să ne confruntăm cu amenințarea. Riscul terifiant al unui al treilea război mondial se apropie", a explicat el.
Szijjártó a dat asigurări că Ungaria va face „întotdeauna apel la toți aliații și colegii noștri să se abțină de la orice acțiuni sau declarații care ar putea aduce mai aproape riscul unui război mondial".
„Cred că în Europa sunt din ce în ce mai mulți oameni - iar când spun 'oameni' nu echivalez cu liderii politici - care încep să se gândească rațional la această problemă, și tot mai mulți oameni sunt înclinați să se opună acțiunii, care cresc risc de escaladare.
Șeful diplomației ungare dă exemplul propriei familii pentru a explica de ce se opune confiscării activelor rusești înghețateJurnaliștii de la TASS l-au întrebat pe Peter Szijjártó și despre opoziția Budapestei față de confiscarea activelor rusești blocate în Uniunea Europeană în condițiile în care Josep Borrell, șeful diplomației europene a propus recent o măsură în acest sens, dar una care să vizeze doar profiturile generate de activele înghețate.
„Știți, trebuie să vă spun că povestea modului în care a suferit familia mea din cauza regimului comunist este destul de tristă. Toate bunurile noastre financiare au fost confiscate doar pentru că statul a vrut așa. Toate acestea au dus la probleme și necazuri în familia mea, așa că nu aș minți [despre ce se întâmplă] dacă aș vedea că se întoarce principiul acestui gen de expropriere", a explicat ministrul de externe al Ungariei.
„Deci înțelegem că orice pas fără temei legal, fără o hotărâre judecătorească, de exemplu, poate duce la dileme foarte, foarte dificile. Iar cei care se opun dezinvestirii sunt îngrijorați de modul în care aceasta va afecta soliditatea economiei europene în sine sau de impactul pe care îl va avea asupra Europei ca destinație de investiții. Cred că asta provoacă îngrijorare", a mai spus el.
de pe realitatea.net ext
No comments