Și-a ucis familia și apoi s-a baricadat în casă. Printre victime, sora de 13 ani și femeia cu care avea doi copii

 Poliția a ajuns imediat la fața locului după ce vecinii au spus că au auzit mai multe împușcături. Potrivit anchetatorilor, acesta ținea alte trei persoane ostatice, însă ulterior acestea au fost evacuate cu succes.

Localnicii au fost îndemnați să rămână în casă până la prinderea atacatorului, iar o paradă de Ziua Sfântului Patrick a fost anulată. 

Suspectul, identificat de polițiști drept Andre Gordon, în vârstă de 26 de ani, ar fi ucis trei persoane în două locuințe diferite din statul american Pennsylvania, iar apoi a furat o mașină și s-a îndreptat spre New Jersey. Odată ajuns în orașul Trenton, individul s-a ascuns într-o locuință, scrie CNN.

Mesaj halucinant de la Donald Trump: "Dacă nu sunt ales, va avea loc o baie de sânge!"

Procuroarea Jennifer Schorn spune că Andre Gordon le-a împușcat mortal pe mama sa vitregă, Karen Gordon (52 de ani), și pe sora lui mai mică, Kera Gordon (13 ani), în casa în care locuiau cele două victime. În locuință se aflau alți trei oameni, dar aceștia au reușit să se ascundă și să scape, a mai declarat procuroarea Schorn.

Apoi s-a îndreptat către o altă locație și a împușcat-o mortal pe Taylor Daniel (25 de ani), cu care avea doi copii. În locuință mai erau alte patru persoane, inclusiv mama lui Taylor Daniel, care a fost rănită de Gordon și este tratată în prezent la un spital local.

După comiterea crimelor, Andre Gordon l-a amenințat cu arma pe un șofer în vârstă de 44 de ani și i-a furat mașina. Șoferul nu a fost rănit, au precizat polițiștii din Falls Township.

Cristian Tudor Popescu, amenințat cu moartea de Gigi Becali: „A vrut să-mi dea cu o scrumieră în cap"



de pe realitatea.net ext

No comments

Random Posts

3/random/post-list