Criza din Transnistria îi face pe europeni să trimită ajutoare militare suplimentare în Republica Moldova
Statele europene discută cum să consolideze sprijinul militar acordat Republicii Moldova, în condiţiile în care aceasta se confruntă cu eforturile de "destabilizare din ce în ce mai agresive" din partea Rusiei, a declarat joi purtătorul de cuvânt adjunct al Ministerului francez de Externe, citat de Reuters.
Christophe Lemoine a precizat că problema va fi discutată de mai mulţi miniştri europeni de externe şi de apărare la o reuniune care va avea loc la Paris în zilele următoare şi care se va concentra, de asemenea, pe consolidarea sprijinului pentru Ucraina.
Întâlnirea, despre care diplomaţii europeni au spus că ar putea avea loc la 7 martie, a fost planificată după o conferinţă despre Ucraina care a avut loc la începutul acestei săptămâni.
Scopul acesteia este de a veni cu idei concrete în ceea ce priveşte apărarea cibernetică, producţia de arme, apărarea ţărilor ameninţate de Rusia, în special Moldova, protejarea graniţei Ucrainei cu Belarus şi operaţiunile de deminare.
"Moldova se confruntă cu încercări de destabilizare din ce în ce mai agresive", a declarat Lemoine reporterilor. "Iar situaţia din Transnistria este urmărită cu mare atenţie aici", a adăugat el..
Regiunea separatistă moldoveană Transnistria a cerut miercuri Rusiei să ajute ca economia sa să reziste la "presiunea" moldovenească, în cadrul unei reuniuni a sute de oficiali, considerată de guvernul pro-european de la Chişinău drept un eveniment de propagandă.
de pe realitatea.net ext
No comments