Război în Orientul Mijlociu. România va continua să acorde asistenţă umanitară populaţiei din Gaza

Ea a avut o întrevedere cu ambasadori ai statelor membre ale Ligii Statelor Arabe şi ale Organizaţiei pentru Cooperare Islamică, anume ambasadorii Libanului (în calitate de decan al grupului ambasadelor statelor arabe acreditate în România), Arabiei Saudite (în calitate de stat care deţine preşedinţia consiliului Organizaţiei pentru Cooperare Islamică), Palestinei, Egiptului, Indoneziei, Iordaniei, Pakistanului şi al Statului Qatar. Principala temă de discuţii a fost situaţia umanitară din Fâşia Gaza, precum şi modalităţile de relansare a procesului de pace în regiune, potrivit unui comunicat de presă.Ministrul român a exprimat regretul cu privire la lipsa unor evoluţii pozitive în regiune şi preocuparea cu privire la situaţia extrem de dificilă a civililor din Fâşia Gaza, grav afectaţi de criza umanitară în curs.De asemenea, ministrul Afacerilor Externe a asigurat interlocutorii că România pledează pentru asigurarea protecţiei umanitare şi crearea condiţiilor necesare pentru asigurarea unui flux continuu şi neobstrucţionat al ajutoarelor umanitare în Gaza. De asemenea, România continuă să solicite eliberarea imediată şi necondiţionată a tuturor ostaticilor. Cu privire la acest din urmă aspect, oficialul român a adresat mulţumiri pentru eforturile depuse de Egipt şi Qatar.Totodată, oficialul român a reiterat necesitatea unor eforturi coordonate ale comunităţii internaţionale pentru dezescaladarea tensiunilor din regiune şi pentru crearea unui orizont politic viabil care să conducă la implementarea soluţiei celor două state, exprimând apreciere faţă de demersurile în acest sens ale unor state din regiune. 



de pe realitatea.net ext
Sent via IFTTT

No comments

Random Posts

3/random/post-list