Biden ar putea scăpa de urmărire penală pentru aceleași probleme care i-au adus lui Trump un dosar penal - Washington Post
Potrivit The Washington Post, există diferenţe marcante între cele două anchete.
Ziarul scrie că numărul documentelor vizate în dosarul Biden este mai mic de 20, iar că în dosarul Trump este vorba despre aproximativ 300 de documente, iar intenția fostului lider de a folosi acele informații în scopuri personale pare evidentă.
În cazul preşedintelui democrat, Casa Albă a pledat o "greşeală" şi evocă documente luate "din neatenţie".
Raportul procurorului special Robert Hur în cazul lui Joe Biden urmează să fie publicat în zilele următoare, dezvăluie cotidianul american, citat de news.ro.
Robert Hur a fost numit de către secretarul Justiţiei Merrick Garland anul trecut, după ce documente clasate "top secret" datând din perioada în care Joe Biden era vicepreşedinte al lui Barack Obama au fost găsite în 2022 în reşedinţa democratului din Delaware şi într-unul dintre fostele birouri ale acestuia.
Fostul preşedinte repiblican Donald Trump, ultrafavoritul dreptei în alegerile primare republicane şi care urmează să-l înfrunte pe Joe Biden în alegerile prezidenţiale prevăzute la 5 noiembrie, este vizat de urmăriri penale privind gestionarea unor documente confidenţiale.
Donald Trump, în vârstă de 77 de ani, a pledat nevinovat.
de pe realitatea.net ext
Sent via IFTTT
No comments