Un condamnat la moarte va fi executat prin GAZARE cu azot, o premieră în Statele Unite
Kenneth Smith, condamnat pentru o crimă comisă în 1988, urmează să fie executat în Alabama pe 25 ianuarie, prin noua metodă, care constă în fixarea pe faţă a unei măști conectată la un cilindru de azot, cu scopul de a-l priva de oxigen.
Metoda aleasă are legătură cu faptul că autorităţile americane întâmpină tot mai multe dificultăţi în obținerea substanţele necesare execuției prin injecții letale, în parte din cauza unei interdicții europene care împiedică companiile farmaceutice să vândă medicamente pentru a fi utilizate în acest scop, potrivit RRA.
Drept urmare, autorităţile din unele state au încercat să revigoreze metode mai vechi de execuţie, cum ar fi plutoanele de execuție, în timp ce cele din Alabama, Mississippi și Oklahoma au introdus noi protocoale, bazate pe gaze.
Bărbatul ce urmează a fi gazat cu azot a dat în judecată autoritățile din Alabama, argumentând că metoda propusă implică riscuri, inclusiv că sigiliul măștii să fie rupt, permițând accesul oxigenului, ceea ce i-ar putea produce un accident vascular cerebral sau l-ar putea lăsa într-o stare vegetativă permanentă.
Experții ONU au avertizat și ei că asfixierea cu gaz inert ar încălca probabil un tratat internațional împotriva torturii și a altor pedepse crude, inumane sau degradante.
Kenneth Smith, în vârstă de 58 de ani, este una dintre cele două persoane în viață din SUA care au supraviețuit unei tentative de execuție judiciară: autorităţile din Alabama au greșit execuția programată anterior prin injecție letală, în noiembrie 2022, când încercări multiple de a introduce în braţul condamnatului o linie intravenoasă au eșuat. Un avocat care îl reprezintă pe condamnat a declarat că intenționează să facă recurs, relatează REUTERS
de pe realitatea.net ext
Sent via IFTTT
No comments