Spectacol REGAL în Danemarca. Reginei Margrethe a II-a abdică în favoarea fiului său Frederik
Spre deosebire de alte monarhii, familia regală daneză este admirată pentru cumpătarea de care dă dovadă, cheltuielile anuale fiind, de exemplu, de opt ori mai puțin decât cele ale familie regale britanice, potrivit știrilor TVR.
Dar adevărata vedetă a evenimentului anului este australianca Mary Donaldson, în vârstă de 51 soția viitorlului rege Frederik al VIII-lea.
Spre deosebire de încoronarea regelui Carol al III-lea, casa regală daneză a optat pentru o ceremonie simplă. Totul se va derula în zona Palatul Christiansborg din Copenhaga, la exact 52 de ani de la încoronarea lui Margrethe.
Prim-ministrul danez Mette Frederiksen va anunța cuplul regal la palat, iar cei doi vor apărea la balcon în faţa publicului. Salve de tun vor celebra ocazia, iar drapelul naţional va fi coborât şi ridicat din nou la palatele regale. Ceremoniile nu vor fi TELEVIZATE.
Este de așteptat ca noul rege Frederick să țină un discurs, iar apoi mama sa va semna actul de abdicare.
de pe realitatea.net ext
Sent via IFTTT
No comments