Mircea Geoană, despre exercițiile NATO: E bine că facem acest lucru pentru că cea mai bună apărare este descurajarea unui potenţial adversar

 

 

"Când auziţi de exerciţii, să nu deveniţi preocupaţi. E bine că facem acest lucru pentru că cea mai bună apărare este descurajarea unui potenţial adversar. Ceea ce sper pentru România, vorbesc acuma ca român, este ca din această  investiţie mai mare (...) să putem să asistăm la o renaştere a industriei de apărare şi de dublă întrebuinţare în România. E păcat să nu încerci să creezi joburi, să nu creezi un ecosistem de inovare şi în jurul zonei de apărare. Suntem un miliard de oameni în NATO, suntem cea mai mare alianţă din istoria umanităţii şi cred că suntem cu toţii bucuroşi că suntem în NATO", a afirmat Mircea Geoană la evenimentul de lansare a cărţii sale "Bătălia pentru viitorul României", care a avut loc, sâmbătă, la Ploieşti.

Acesta mai spune că, în ultimele aproape trei decenii, România a "colectat ceea ce se numeşte dividendele păcii" şi subliniază nevoia de investiţii în domeniul apărării.

NATO a anunţat, joi, lansare unui vast exerciţiu militar, Steadfast Defender 24, cel mai important "de decenii", care se va desfăşura timp de mai multe luni de zile şi la care vor lua parte 90.000 de militari din cadrul Alianţei Nord-Atlantice, vizând să arate că-şi poate apăra teritoriul până la frontiera cu Rusia.

Acest exerciţiu "va arăta că NATO poate desfăşura şi susţine operaţiuni complexe în mai multe domenii, timp de mai multe luni, pe (o suprafaţă de) mii de kolometri, din Marele Nord şi până în Europa Centrală şi în orice condiţii", anunţă orgzanizaţia, din care fac parte 31 de state.

Trupe urmează să fie desfăşurate în întreaga Europă - până la sfârşitul lui mai -, într-un "scenariu al unui conflict emergent cu un adversa cvasiegal", potrivit NATO.

Potrivit noilor planuri-cadru de apărare ale Alianţei, principalii săi adversari sunt Rusia şi organizaţii teroriste.

"Alianţa îşi va demonstra capacitatea de a consolida zona euro-atlantică printr-o deplasare transatlantică de forţe din America de Nord", anunţă Christopher Cavoli.

  



de pe realitatea.net ext
Sent via IFTTT

No comments

Random Posts

3/random/post-list