Markiz, motanul-vedetă dintr-o bibliotecă din Moscova, trimis la un adăpost după o plângere depusă de un pensionar

Drept urmare, Markiz a fost trimis să locuiască într-un centru de plasament. Totul după ce pensionarul - un vechi vizitator al bibliotecii - a trimis o scrisoare conducerii instituției în care se plângea că prezența pisicii a creat un „mediu epidemiologic periculos", scrie The Moscow Times potrivit HotNews.ro.

Bărbatul a vizitat zilnic biblioteca în ultimii opt ani, potrivit reprezentanților bibliotecii.

„El foarte conflictual față de toată lumea, chiar și copiii se tem de el. Se ceartă în mod constant", au adăugat aceștia, menționând că Pochkin a depus plângeri împotriva angajaților bibliotecii în trecut.

Bibliotecarii care au avut grijă de Markiz au declarat că au fost nevoiți să se despartă de pisică, deși animalul avea toate documentele medicale necesare și era la zi cu vaccinurile.

Șeful Comisiei pentru mediu din Duma de Stat, Vladimir Burmatov, i-a luat, de asemenea, apărarea lui Markiz, menționând că „nu există nicio regulă care să interzică păstrarea pisicilor în biblioteci".

Peste 150 de vizitatori ai bibliotecii au semnat deja o petiție prin care solicită returnarea simpaticului motanului.

 



de pe realitatea.net ext
Sent via IFTTT

No comments

Random Posts

3/random/post-list