Explozii în Iran / Zeci de morți, în apropierea mormântului unui important general asasinat de SUA - Oficial: Este un atac TERORIST
Agențiile iraniene de știri spun că, pe lângă „martiriul" a 20 de persoane, alte cel puțin 50 au fost rănite. "Echipele noastre de intervenție rapidă evacuează răniții... Dar există valuri de oameni care blochează drumurile", a declarat Reza Fallah, șeful Semilunii Roșii din provincia Kerman.
Potrivit agenției IRNA, prima explozie a avut loc la circa 700 de metri de altarul dedicat lui Soleimani, iar a doua la 1 km, dincolo de filtrele de securitate.
Televiziunea de stat a raportat o primă explozie și apoi o a doua în timpul ceremoniei din orașul Kerman din sud-estul țării, transmițând în primă fază doar că mai multe persoane au fost rănite.
Postul semioficial Nournews a declarat că „mai multe butelii de gaz au explodat pe drumul care duce la cimitir, iar autoritățile relevante monitorizează situația".
Agenția de știri SNN a relatat că ambulanțe se îndreptau spre cimitir, unde sute de iranieni se adunaseră pentru a marca aniversarea morții lui Soleimani.
Generalul Soleimani a fost ucis de americani în ianuarie 2020Qassem Soleimani a fost ucis în ianuarie 2020, la vârsta de 62 de ani, într-un atac american cu dronă în Irak.
de pe realitatea.net ext
Sent via IFTTT
No comments