Erdogan sfidează Administrația condusă de Joe Biden - Avertisment fără precedent al Turciei către America, în războiul Israel-Hamas
Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan a respins sâmbătă apelurile administraţiei americane care presează Ankara să rupă legăturile cu mişcarea palestiniană Hamas. Mai mult, liderul de la Ankara a avertizat că şansele de pace în Gaza după armistițiu nu mai sunt valabile din cauza poziției neclintite a Israelului.În cursul unei vizite în Turcia în această săptămână, Brian Nelson, subsecretar pentru terorism şi infracţiuni financiare în cadrul Trezoreriei Statelor Unite, exprimase \"profunda\" îngrijorare a Washingtonului faţă de legăturile întreţinute de Ankara cu Hamas.Statele Unite, a precizat Nelson, nu au detectat fluxuri financiare în direcţia Hamas via Turcia de la debutul războiului actual.El a afirmat însă că Ankara a ajutat Hamas să acceadă la finanţări în trecut, şi a chemat Turcia să ia măsuri împotriva unor potenţiale transferuri viitoare de fonduri.Sâmbătă, preşedintele Erdogan a amintit că Washingtonul ştie că Turcia, spre deosebire de SUA, nu consideră Hamas drept organizaţie teroristă, transmite AFP.„În primul rând, Hamas este o realitate în Palestina, este un partid politic acolo, care s-a prezentat la alegeri în calitate de partid politic şi le-a câştigat.
Noi elaborăm şi concepem politica noastră externă la Ankara exclusiv în funcţie de interesele Turciei şi de aşteptările poporului nostru.
Sunt sigur că interlocutorii noştri recunosc eforturile constante şi echilibrate ale politicii externe a Turciei în astfel de crize umanitare şi conflicte", a declarat Erdogan, potrivit unui text publicat de administraţia prezidenţială a Turciei.Potrivit canalului NTV, preluat de Reuters, Erdogan a mai spus sâmbătă că şansele de pace în Gaza după pauza umanitară s-au pierdut deocamdată din cauza poziţiei intolerante a Israelului.Vorbind cu reporterii la întoarcerea din Emiratele Arabe Unite, preşedintele turc a spus că nu îşi pierde speranţa într-o pace durabilă, şi a adăugat că Hamas nu poate fi exclus dintr-o potenţială soluţie la conflict.„Trebuie să ne concentrăm pe soluţia cu două state. Excluderea Hamas sau distrugerea Hamas nu constituie un scenariu optimist", a spus Erdogan în interviu, menţionând că el nu defineşte Hamas ca organizaţie teroristă.Erdogan a mai spus că un grup de contact format de Organizaţia Cooperării Islamice şi Liga Arabă se va deplasa în SUA pentru a discuta o posibil rezolvare a conflictului din Gaza, după ce anterior s-a întâlnit cu autorităţi la Londra, Paris, Barcelona şi Naţiunile Unite.
de pe realitatea.net ext
No comments