Ca în Evul Mediu. Au fost arși de vii, fiind suspectați de crime. Unde s-a întâmplat totul
Potrivit purtătorului de cuvânt al poliţiei, Mavela Masondo, "investigaţiile preliminare indică faptul că victimele au fost atacate şi arse de mulţime".
La faţa locului au fost trimise forţe suplimentare de poliţie. "Vctimele au fost urmărite, prinse şi legate înainte de a fi ucise. Da, a fost un 'colier'", a declarat un localnic, referindu-se la "calvarul colierului", şi anume la faptul că un pneu (sau o frânghie) este pus în jurul gâtului victimei, stropit cu benzină şi apoi aprins.
Poliţia "condamnă cu fermitate actele de răzbunare şi de luare a legii în propriile mâini, deoarece acestea constituie infracţiuni penale grave", a precizat purtătorul de cuvânt.
Africa de Sud are una dintre cele mai ridicate rate ale criminalităţii din lume. Dar oficialii din Diepsloot, un township cu populaţie predominant de culoare, care are peste 350.000 de locuitori, spun că oraşul a fost abandonat de autorităţi.
Potrivit purtătorului de cuvânt al poliţiei, Mavela Masondo, "investigaţiile preliminare indică faptul că victimele au fost atacate şi arse de mulţime". La faţa locului au fost trimise forţe suplimentare de poliţie. "Vctimele au fost urmărite, prinse şi legate înainte de a fi ucise. Da, a fost un 'colier'", a declarat un localnic, referindu-se la "calvarul colierului", şi anume la faptul că un pneu (sau o frânghie) este pus în jurul gâtului victimei, stropit cu benzină şi apoi aprins. Poliţia "condamnă cu fermitate actele de răzbunare şi de luare a legii în propriile mâini, deoarece acestea constituie infracţiuni penale grave", a precizat purtătorul de cuvânt. Africa de Sud are una dintre cele mai ridicate rate ale criminalităţii din lume. Dar oficialii din Diepsloot, un township cu populaţie predominant de culoare, care are peste 350.000 de locuitori, spun că oraşul a fost abandonat de autorităţi. Ţara, care are o populaţie de aproximativ 60 de milioane de locuitori, a înregistrat o medie de 68 de crime pe zi în al doilea trimestru din 2023, o creştere de aproape 20% faţă de aceeaşi perioadă din 2019.
Ţara, care are o populaţie de aproximativ 60 de milioane de locuitori, a înregistrat o medie de 68 de crime pe zi în al doilea trimestru din 2023, o creştere de aproape 20% faţă de aceeaşi perioadă din 2019.
de pe realitatea.net ext
No comments