Adapostul lor

Este cerul. Pentru ei, norii tin de cald. Picaturile de ploaie ii spala si ii trezesc in fiecare zi. Cainii le ling ranile precum intr-o scena biblica. Oamenii se uita cu mila la ei. I-ar ajuta si nu prea. Ajutor nu inseamna insa 1 RON aruncat in graba. Nici mai multi! Romania duce lipsa de programe pentru ajutorul oamenilor fara casa. A celor pentru care strada a devenit vila. Desi seamana mai degraba cu un beci vechi, intunecos si umed. Boschetarii poarta zi de zi cu ei si o parte din personalitatea si atitudinea noastra. Fara sa recunoastem asta, ne simtim mai bine atunci cand ii vedem. Ne fac sa parem mai importanti. Ne implora sa ii ajutam. Traim intr-o societate in care, vorba lui Adrian Georgescu, mai degraba ies apele in strada decat oamenii. Alegerile sau accidentele feroviare nu sunt motive suficient de puternice pentru a ne urni gandirea. Unica solutie, inc-o revolutie se mai aude din cand in cand. Singurii insa care vor sa faca o revolutie sunt cei de care radem. Viata i-a fortat sa iasa primii in strada. Asta in timp ce noi privim cu un ranjet tampit cum in Romania votul costa 1 milion de om. Sau 50 mii in judetul Vaslui! Acest articol a fost publicat pe iunie 16, 2008 at 6:33 am si e postata la Special. Poti urmari raspunsurile acestei insemnari prin RSS 2.0 feed. Puteti lasa un raspuns, or trackback from your own site.