Despre musca-n lapte

Cu totii avem o reactie destul de revoltata, de dezgust atunci cand o insecta ne intra-n mancare. Ei, cam asa se intampla si cand trecem prin perioade mai delicate, zbuciumate, perioade in care vrem ca cei din jur sa-si “mind their own business”, sa se abtina la comentarii ori interventii. Fiecare om este indreptatit la o parere, atunci cand e cazul. Dar atunci cand parerea aceea e fix ca musca-n lapte cand de fapt musca trebuie sa stea unde-i e locul (la “toaleta”), perioadele grele se complica. Am avut neplacerea, de multe ori in ultima vreme, sa am “supriza” de a ma ciocni de parerile, actiunile si comentariile unor oameni care chiar nu aveau niciun fel de cuvant de spus in privinta unor lucruri prin care treceam eu si mai ales dreptul de a recurge la anumite mizerii de genul indus intrigi. Nu mi-as fi dorit sa aflu. Poate mi-ar fi fost mai bine sa nu stiu, fiindca unii din acei oameni chiar imi erau simpatici. Inevitabil insa, uneori, aflu. Si-atunci ma enervez. Ma enervez fiindca nu pot intelege de ce nu si-ar vedea unii de treaba lor si-si dau cu parerea asupra a ceea ce faci tu, ingreunand si mai tare situatia. Bineinteles, atunci cand afli niste lucruri care se intampla cu oamenii pe care ii cunosti, e logic sa ai o parere. Cu totii avem pareri. Dar de la a o avea sau a o exprima in intimitate si pana la a te baga se pare ca nu e decat un mic pas. Un pas care, parerea mea, persoanele neimplicate n-ar trebui sa-l faca. Actualmente, ce-i drept, cercul meu de prieteni s-a restrans considerabil, realizez insa ca e spre linistea mea. Cei care nu au pus intrebari, care au inteles ca e o situatie care ma priveste numai pe mine si care nu au comentat nici de bine, nici de rau, ci m-au ascultat doar, au ramas. Cei care au crezut ca stiu mai bine decat mine ce se intampla, e alta discutie… Oamenii care stiu cu anticipatie despre starile prin care vei trece dar tac si te sustin atunci cand ai nevoie, cei care nu alearga dupa detalii picante ori prea intime, ei au ramas. Cei care mi-au inteles tacerea si nu s-au plictisit langa mine cand priveam in gol, oamenii care nu au incercat sa murdareasca ci sa ma faca sa vad ca in fiecare esec e o experienta care a continut si multe momente pretioase, amintiri si trairi fara de care nu as mai fi eu, pe-acei oameni ii salut si ii pretuiesc. Am ales sa scriu acum despre asta deoarece nu am vrut sa fie o “scrisoare” nervoasa si plina de ura. Fiindca am trecut si prin asta. Fiindca vorbele si faptele acelor oameni m-au afectat direct si indirect. Dar am realizat ca omul poate avea parte de dureri mult mai mari decat intrigile altora. Si ca important e nu sa te lasi lovit si mai tare atunci cand esti deja jos. Mi-am dat seama ca vreau sa iau exemplul pasarii Phoenix, sa renasc din cenusa, sa cladesc din nimic. Sa ma cunosc mai bine, sa lupt mai mult, sa pretuiesc ce-a fost si ce vreau sa vina.