Mi-e dor de Paris

Am cateva saptamani de cand muncesc, muncesc, si… cam atat. Incerc sa ma concentrez sa mai citesc asa cum mi-am propus, nu reusesc. La momentul in care voi ajunge acasa printre cei dragi nu ma gandesc foarte mult, poate uneori spre dezamagirea celor ce ma iubesc. Nu o fac fiindca nu-i iubesc la randu-mi, ci fiindca ar fi prea greu asa. De ce spun ca acum, pe moment, mi-e dor de Paris? Fiindca acolo ma pierd printre soapte. Stau si ascult cuvintele nespuse, sunetele neauzite si ma abandonez intr-o traire. E o traire frumoasa, e un moment de beatitudine care, desi scurt, imi da putere… Ati vazut filmul Paris Je T’aime? Daca nu, incercati…