Manunchi

Se cutremura valuri. Se ridica si raman undeva, la jumatate, cascate in aer. Dedesubt sunt eu, plimbandu-ma intr-o poiana de flori. Culeg culori pentru tine. Gresit (ma corectezi tu), nu pentru mine le culegi. Ci pentru tine. Ma uit la manunchiul de flori si da, realizez ca, acum, pentru mine le culeg. Timpul tau e oricum deja parte din sufletul meu, si atunci ce rost ar mai avea o ofranda? Imi fac o cununa din flori si ma departez. Valurile se pravalesc inapoi si ma-nghit cu tot cu poiana. E liniste. Si e bine. Tarziu realizez ca adevaratul motiv pentru starea acut tahicardic-blocanta are un singur Nume. E straniu si bulversant de constatat, dar odata acceptat, asumat, devine si digerabil. Precum ciocolata calda pe care, pe fondul unui ritm mai domolit al cordului, mi-am cumparat-o dimineata de la dozatorul cu E-uri si pe care am baut-o incet, in cinstea ta si a tuturor poienilor pe care le voi culege impletindu-mi cununi. De lumina.